• Denumirea monumentului: Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Dumbrava;
  • Datare: sec. XVIII;
  • Cod LMI: MM-II-m-B-04571;
  • Adresa: sat Dumbrava, nr. 74, oraș Târgu Lăpuș, jud. Maramureş
  • Coordonate: 47.4887, 23.87262

Date despre localitate:

Localitatea este aşezată sub Șatra Pintii, la 4 kilometri nord de Târgu Lăpuș, pe Valea Dobricului. Populație: 211 locuitori (1857), 249 locuitori (1923), 295 locuitori (1977), 183 locuitori (în 2011). Satul Dumbrava este atestat la 1584 sub denumirea de  Debreczen, 1598 Kis-Debreczen, 1631 Oláh-Debreczen, 1733 Valle Debreczen, 1750 Kis-Debreczen, 1831 Dobriczinas, Dobrocsél, 1850 Dobriczel, 1854 Kis-Debreczen, Dobrițel 1909-1919 Dobriținaș, Kisdebreczen. Numele oficial actual, Dumbrava (apelativul dumbravă „pădure tânără” – din sl. donbrava) a fost dat de administrația românească, după 1918. (Ştef, 2016).

Date despre monument:

Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” a fost adusă din satul Cărbunari (comuna Dumbrăviţa) şi aşezată pe o colină în Dumbrava, în partea vestică a satului. Planimetria  respectă structura specifică bisericilor de lemn din zona Lăpușului, respectiv pridvor, pronaos, naos şi altar. Biserica este construită din bârne de stejar, pe fundație de piatră, învelitoarea fiind din tablă. Interiorul bisericii este tencuit şi zugrăvit. Iconostasul, realizat în stilul barocului târziu (sec. XVIII), are valoare de unicat, atât prin încărcătura artistică, cât și prin elementele și motivele decorative originale singulare în zonă.

Date de contact pentru vizitatori:

  • Parohia: DUMBRAVA – Protopopiatul Lăpuş
  • Preot Paroh: Oniga Augustin Nicolae
  • Telefon: 0262384393

Galerie de imagini – 2018

Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Dumbrava

Galerie de imagini – 2008 (arhiva MJIA MM)

Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Dumbrava

Poziţionarea monumentului pe hartă