PROIECT UTIL. Începând din această lună, puteţi vizita on-line 30 de biserici de lemn din Ţara Lăpuşului la adresa www.lapus.culturamm.ro. Site-ul web a fost dezvoltat ca urmare a proiectului „Biserici din Ţara Lăpuşului. Tururi virtuale”, co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Proiectul a vizat cercetarea şi promovarea a 30 de biserici de lemn, monumente istorice din Ţara Lăpuşului, prin realizarea de tururi virtuale și scurte descrieri narative ale acestor obiective, precum și publicarea informațiilor în mediul on-line. În contextul anului 2018, „Anul european al patrimoniului cultural”, instituţiile maramureşene de cultură implicate în proiect au dorit să faciliteze accesul la valorile culturale locale şi să încurajeze cât mai multe persoane să descopere și să aprecieze patrimoniul cultural al României şi al Europei.
Proiectul „Biserici din Ţara Lăpuşului. Tururi virtuale” a fost iniţiat de către Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură Maramureş, Facultatea de Litere din Baia Mare (Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare), Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş şi SC Aedilis Proiect SRL.
Sursa: 2mnews (https://2mnews.ro/inedit-tururi-virtuale-in-bisericile-de-lemn-din-tara-lapusului/)